INSTITUTUL DE STAT
DE INSTRUIRE CONTINUA (ISIC)

E bine cunoscut faptul că actualmente cunoştinţele se înnoiesc, în medie, la fiecare 5-6 ani. Profesia (specialitatea) obţinută astăzi de un tînăr în cadrul Formării profesionale de bază tradiţionale, iniţiale, în principiu nu poate să-i asigure cariera profesională pe parcursul întregii vieţi. Economia de piaţă, dorinţa de a-şi face o carieră mai atractivă îl va impune să dobîndească competenţe noi, necesare pentru a realiza un nou domeniu de activitate sau pentru a se menţine pe piaţa muncii în profesia iniţială. Pentru obţinerea acestor noi competenţe şi aptitudini în toate ţările dezvoltate s-a format un Sistem de învăţare continuă pe parcursul întregii vieţi, care reprezintă instrumentul de bază ce asigură schimbările necesare pentru o activitate profesională de succes în viaţa cetăţenilor.

Ideea privind instruirea continuă, precum şi practica aplicării acesteia există de mult timp. Încă în anii '70 ai secolului al XX-lea UNESCO considera instruirea continuă drept principiu fundamental al viitoarei politici educaţionale. O importanţă majoră se acordă sistemului de învăţare continuă în Uniunea Europeană. Memorandumul învăţării continue de la 30.10.2000 a constatat că învăţarea continuă nu mai reprezintă doar unul dintre aspectele educaţiei şi formării, ea trebuie să devină principiul călăuzitor pentru participarea activă de-a lungul întregii vieţi a cetăţenilor Europei în viaţa socială. Următoarea decadă (se are în vedere anii 2001 - 2010) trebuie să însemne implementarea acestei viziuni. Toţi cei care locuiesc în Europa, fără excepţie, trebuie să aibă posibilităţi egale pentru a se adapta la cerinţele schimbărilor socioeconomice şi să participe activ la conturarea viitorului Europei.

Dacă pînă nu demult instruirea continuă era considerată o formă de autorealizare a personalităţii, o modalitate de petrecere a timpului liber, astăzi ea este privită ca o condiţie necesară menţinerii statusului profesional al specialistului. Nu întîmplător, la sfîrşîtul secolului al ÕÕ-lea ONU a lansat lozinca: «Instruirea nu pentru toată viaţa, ci pe tot parcursul vieţii».

În Republica Moldova, obiectivele şi sarcinile instruirii continue sunt stipulate în Constituţia (art. 35. "Dreptul la învăţătură") şi în Legea Învăţămîntului (art. 35. Învăţămîntul pentru adulţi). În acelaşi rînd, şi noul cod al muncii (a.2003) cuprinde, în Titlul VIII, numeroase prevederi ce vizează drepturile şi obligaţiunile angajaţilor şi patronilor care activează în sfera instruirii continue, menite să faciliteze procesul de adaptare la schimbările în dinamică ce au loc astăzi în lume.  

Institutul de Stat de Instruire Continuă şi-a început activitatea în anul 1993 în calitate de subdiviziune a Universităţii de Stat din Moldova, fiind creat în scopul de a asigura perfecţionarea şi recalificarea cadrelor conform cerinţelor înaintate de economia de piaţă.

În prezent Institutul îşi desfăşoară activitatea conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova "Cu privire la organizarea formării profesionale continue" Nr.1224 din 09.11.2004. 

 În aceasta Hotărîre sunt determinate sarcinile de bază ale instruirii continue, precum:

Ø      pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creşterea competitivităţii forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă a societăţii;

Ø      facilitarea integrării sociale a persoanelor în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii;

Ø      actualizarea cunoştinţelor şi perfecţionarea pregătirii profesionale în ocupaţia de bază, precum şi în ocupaţii înrudite;

Ø      recalificarea, determinată de restructurarea economică, de mobilitatea socială sau de modificări ale capacităţii de muncă;

Ø      asigurarea protecţiei şi reintegrării sociale a specialiştilor.

Instruirea profesională continuă permite tuturor persoanelor să obţină în termene reduse (de la 2 săptămîni pînă la 2 ani) o nouă specialitate, fie să-i perfecţioneze pregătirea profesională. La finele studiilor, care se desfăşoară în baza unor programe speciale, auditorii primesc diplome de stat. Deţinătorii acestor diplome se vor adapta mult mai uşor la noile condiţii ale vieţii social-economice, urmîndu-şi ocupaţia de bază sau încadrîndu-se în activităţi înrudite, fie profesînd altele cu totul noi.

Institutul de Stat de Instruire Continuă este prima instituţie de acest tip în Republica Moldova, care a acumulat deja o bogată experienţă în ce priveşte perfecţionarea sau recalificarea cadrelor, pregătirea lor pentru un nou tip de activitate profesională sau pentru dobîndirea unei noi calificări.

for more information : info@iic.md tel.:  /373 22/ 24-41-64 MD - 2060, or. Chisinau,  
mail to web-master :   master@iic.md fax.: /373 22/ 55-21-48 str. Decebal 139